Calea către Hristos - cap. 11, Īnaltul privilegiu al rugăciunii

Dumnezeu ne vorbeşte prin natură şi revelaţie, prin providenţa Sa şi prin influenţa Duhului Său Sfānt. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Şi noi trebuie să deschidem inimile noastre Lui. Pentru a avea o viaţă spirituală şi putere morală, trebuie să avem o continuă şi personală legătură cu Tatăl nostru ceresc. Inimile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrările Sale, la mila Sa, la binecuvāntările Sale; dar toate acestea nu īnseamnă a avea comuniune cu Dumnezeu īn adevăratul sens al cuvāntului. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viaţa noastră de fiecare zi.

Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră, cine suntem noi, ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L primim. Rugăciunea nu coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne īnalţă pe noi la El.

Cānd Domnul Hristos a fost pe pămānt, El a īnvăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să prezinte nevoile lor zilnice īnaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate, este de asemenea o asigurare pentru noi.

Īnsuşi Domnul Hristos, īn timp ce Se afla printre oameni, Se ruga foarte des, Māntuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunile noastre şi, făcānd astfel, El a devenit un rugător, un petiţionar zelos ce căuta să primească de la Tatăl Său energii noi pentru īmplinirea datoriei şi pentru a face faţă īncercărilor. Īn toate lucrurile El este exemplul nostru. Īn necazurile noastre El este asemenea unui frate „care īn toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”; dar, fiind fără păcat, fiinţa Sa se dădea īnapoi cu dezgust de la tot ceea ce era rău. Īntr-o lume plină de păcat, El a trecut prin lupte şi chinuri sufleteşti. Natura Sa omenească făcea ca rugăciunea să devină o necesitate şi un privilegiu. El găsea māngāiere şi bucurie īn comuniunea cu Tatăl Său. Dacă Māntuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia rugăciunii, cu mult mai mult fiinţele muritoare, slabe şi păcătoase trebuie să simtă nevoia de rugăciune continuă şi stăruitoare.

Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvāntărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu īndestulare din izvorul iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puţin. Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi; cu toate acestea, se dă pe faţă o mare lipsă de tragere de inimă din partea noastră de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre. Ce vor gāndi īngerii cerului despre noi, sărmanele şi neajutoratele fiinţe omeneşti, care suntem supuşi ispitei şi care totuşi ne rugăm aşa de puţin şi avem atāt de puţină credinţă, īn timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decāt cerem sau gāndim noi? Īngerii găsesc o mare plăcere să se plece īnaintea lui Dumnezeu şi să stea lāngă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuşi, fiii acestui pămānt, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu īl poate da, se simt parcă mulţumiţi să umble īn afara luminii Duhului Său şi fără īnsoţirea prezenţei Sale.

Īntunericul celui rău īnvăluie pe aceia care neglijează rugăciunea: şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului īi amăgesc la păcat. Şi toate acestea pentru că ei nu folosesc privilegiile rugăciunii pe care Dumnezeu li le-a dat īn această rānduială divină. De ce oare fiii şi fiicele lui Dumnezeu să fie atāt de īntārzietori īn a se ruga, ştiind că rugăciunea este cheia īn māna credinţei care deschide tezaurul cerului, unde se găsesc depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fără rugăciuni stăruitoare şi continuă veghere, noi suntem īn primejdia de a deveni din ce īn ce mai nepăsători şi de a devia de la calea dreaptă. Vrăjmaşul māntuirii noastre caută mereu să pună piedici īn calea spre tronul milei, pentru ca noi să nu putem obţine: prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă: harul şi puterea de a rezista ispitei.

Sunt anumite condiţii de īndeplinit, īn baza cărora noi putem aştepta ca Dumnezeu să asculte şi să răspundă rugăciunilor noastre. Prima din aceste condiţii este aceea ca noi să simţim nevoia după ajutorul Său. El ne-a făgăduit că „va turna ape peste pămāntul īnsetat şi rāuri pe pămāntul uscat” (Isaia 44, 3). Aceia care flămānzesc şi īnsetează după neprihănire, care tānjesc după Dumnezeu, pot fi siguri că vor fi săturaţi. Inima trebuie deschisă influenţei Duhului Sfānt, căci altfel binecuvāntarea lui Dumnezeu nu poate fi primită.

Marea noastră nevoie de ajutor este ea īnsăşi un argument care pledează īn modul cel mai elocvent īn favoarea noastră. Dar Dumnezeu trebuie căutat şi rugat ca El să facă toate aceste lucruri pentru noi. El spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi”. De asemenea: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, īmpreună cu El, toate lucrurile?” (Matei 7, 7; Romani 8, 32).

Dacă păstrăm nelegiuire īn inimile noastre, dacă stăruim īntr-un păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va auzi; dar rugăciunea inimii căite şi zdrobite va fi totdeauna ascultată. Cānd am īndreptat tot ceea ce ştim că a fost rău, atunci putem avea īncredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Propriile noastre merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinţei lui Dumnezeu; ci numai meritele Domnului Hristos, numai acelea ne vor māntui; sāngele Său va fi acela care ne va curăţi. Totuşi, noi avem o lucrare de făcut, şi anume aceea de a īmplini condiţiile ce se cer pentru a fi primiţi de Dumnezeu. Un alt element al rugăciunii cu succes este credinţa. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11, 6). Domnul Hristos a spus ucenicilor Săi: „... orice lucru veţi cere, cānd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11, 24). Credem noi oare pe Dumnezeu pe cuvānt?

Asigurarea aceasta este cuprinzătoare şi nelimitată, şi Cel care a dat-o este credincios īn īndeplinirea ei. Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci cānd ne-am rugat, trebuie totuşi să credem că Dumnezeu aude şi că El va răspunde rugăciunilor noastre. Noi suntem aşa de greşiţi şi īnguşti la vedere, īncāt uneori cerem lucruri care n-ar fi o binecuvāntare pentru noi; dar Tatăl nostru ceresc, pentru că ne iubeşte, răspunde rugăciunilor noastre dāndu-ne acele lucruri care sunt īn adevăr spre binele nostru şi pe care noi īnşine am dori să le avem dacă ochii noştri, luminaţi fiind de Duhul Sfānt, ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt īn realitate. Cānd ni se pare că nu primim răspuns la rugăciunile noastre, trebuie totuşi să ne prindem tare de făgăduinţele care ne sunt date, căci timpul răspunsului va veni cu siguranţă, şi vom primi binecuvāntarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde ca rugăciunea să fie totdeauna īmplinită chiar īn felul dorit de noi ar fi o īndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea īnţelept ca să poată greşi şi prea bun ca să reţină vreun bine de la cei ce umblă īn neprihănire. Deci nu trebuie să ne temem a ne īncrede īn El, chiar dacă nu vedem imediat un răspuns la rugăciunile noastre. Să ne bizuim pe făgăduinţa Lui, care este sigură: „Cereţi şi vi se va da”.

Dacă ne lăsăm călăuziţi de īndoielile şi temerile noastre, sau dacă īncercăm să rezolvăm orice lucru pe care nu-l vedem aşa clar īnainte de a avea o credinţă deplină, atunci greutăţile şi īncurcăturile vor creşte şi se vor īnmulţi tot mai mult. Dar putem să venim la Dumnezeu, dāndu-ne seama de neputinţa şi dependenţa noastră de El, aşa cum suntem īn adevăr, şi īn credinţă plină de umilinţă şi īncredere să facem cunoscut lui Dumnezeu dorinţele noastre. Şi El, a cărui cunoaştere este fără margini, care vede toate īn creaţiunea Sa şi care conduce totul prin voinţa şi cuvāntul Său, poate şi va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să lumineze īn inimile noastre. Prin rugăciuni sincere, suntem aduşi īn legătură cu inima Celui Atotputernic. Poate că nu vom avea: īn momentul acela: dovada clară că faţa Māntuitorului nostru este aplecată asupra noastră īn nespusă milă şi dragoste. Totuşi lucrurile aşa stau. Poate că nu simţim atingerea Sa vizibilă, dar māna dragostei Sale este asupra noastră plină de bunătate.

Cānd venim să cerem mila şi binecuvāntarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor şi iertător īn inimile noastre. Cum ne putem oare ruga: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, şi totuşi să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6, 12). Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie ascultate, atunci noi trebuie să iertăm pe alţii īn acelaşi fel şi īn aceeaşi măsură īn care sperăm să fim şi noi iertaţi.

Stăruinţa īn rugăciune este de asemenea o condiţie a ascultării ei. Noi trebuie să ne rugăm necurmat, dacă dorim să creştem īn credinţa şi experienţa creştină. Noi trebuie să fim „stăruitori īn rugăciune”, „să stăruim īn rugăciune, veghind īn ea cu mulţumiri” (Romani 12, 12; Coloseni 4, 2). Apostolul Petru sfătuia pe credincioşi să fie „īnţelepţi şi să vegheze īn vederea rugăciunii” (1 Petru 4, 7). Pavel sfătuia astfel: „īn orice lucru duceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4, 6). „Dar voi, prea iubiţilor”, spunea apostolul Iuda, „... rugaţi-vă prin Duhul Sfānt şi ţineţi-vă īn dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 20, 21). Rugăciunea continuă este legătura sufletului cu Dumnezeu, legătură ce nu poate fi ruptă, astfel īncāt viaţa de la Dumnezeu se revarsă īn viaţa noastră, apoi din viaţa noastră curăţia şi sfinţenia se reīntorc la Dumnezeu.

Este necesară silinţa īn rugăciune; nimeni şi nimic să nu te īmpiedice de la aceasta. Trebuie să depui orice efort spre a păstra deschisă comuniunea dintre Domnul Hristos şi fiinţa ta. Caută să foloseşti orice ocazie de rugăciune, oriunde ţi s-ar oferi ea. Aceia care caută cu adevărat comuniunea cu Dumnezeu vor fi văzuţi īn adunările de rugăciune, īndeplinindu-şi cu credincioşie datoria, fiind plini de zel şi dornici să culeagă toate binecuvāntările care le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocazie pe care o au spre a se aşeza īn acel loc īn care pot primi razele luminii cereşti.

Noi trebuie să ne rugăm īn cercul familiei şi, mai presus de toate nu trebuie să neglijăm rugăciunea īn taină, pentru că aceasta este viaţa sufletului nostru. Este imposibil să creştem īn cele spirituale, dacă rugăciunea este neglijată. Rugăciunea īnălţată īn familie sau numai īn public nu este suficientă. Īn tăcerea singurătăţii să deschidem īntreaga noastră fiinţă ochiului cercetător al lui Dumnezeu. Rugăciunea īnălţată īn taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Cel care ascultă rugăciunile. Nici o ureche curioasă nu trebuie să se īncarce cu povara unor astfel de cereri ascultāndu-le. Īn rugăciunea īn taină īntreaga fiinţă se eliberează de influenţele īnconjurătoare, se eliberează de orice frămāntare. Liniştită şi totuşi fierbinte, rugăciunea se va īnălţa astfel la Dumnezeu. Plăcută şi durabilă va fi influenţa care porneşte de la Cel care vede īn ascuns, a Cărui ureche este deschisă să audă rugăciunea care porneşte dintr-o astfel de inimă. Printr-o simplă şi liniştită credinţă, sufletul păstrează comuniunea cu Dumnezeu şi īşi adună raze de lumină dumnezeiască ca să-l īntărească şi să-l susţină īn conflictul cu Satana. Dumnezeu este cetăţuia puterii noastre.

Roagă-te īn cămăruţa ta şi, mergānd la lucrul tău zilnic, lasă ca inima să fie mereu īnălţată la Dumnezeu. Astfel a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni īn taină se īnalţă la tronul harului asemenea mirosului preţios al jertfei de tămāie. Satana nu poate să īnfrāngă pe acela a cărui inimă se sprijină astfel pe Dumnezeu. Nu există timp sau loc care să fie nepotrivit a īnălţa rugăciuni lui Dumnezeu.

Nu există nimic care să ne poată īmpiedica a īnălţa inimile noastre īn rugăciuni stăruitoare. Īn īnvălmăşeala străzii, īn mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre īnaintea lui Dumnezeu, pentru ca Acesta să ne acorde călăuzirea divină, aşa cum a făcut Neemia atunci cānd a adresat cererea sa īmpăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Trebuie să avem totdeauna uşa inimii deschisă, adresānd mereu invitaţia ca Domnul Hristos să vină şi să locuiască īn inima noastră ca un oaspete ceresc.

Deşi īn jurul nostru s-ar putea să fie o atmosferă infectată, coruptă, noi nu trebuie să respirăm miasmele ei otrăvitoare, ci putem să trăim respirānd aerul curat al cerului. Putem īnchide orice intrare īnchipuirilor necurate şi gāndurilor nesfinte, īnălţānd inima, fiinţa noastră īn prezenţa lui Dumnezeu prin rugăciuni sincere. Cei ale căror inimi sunt deschise ca să primească sprijinul şi binecuvāntarea lui Dumnezeu vor umbla īntr-o atmosferă mai sfāntă decāt aceea a pămāntului şi vor avea o continuă comuniune cu cerul.

Noi trebuie să ajungem să avem convingeri mai clare despre Domnul Hristos şi o īnţelegere mai bună a valorii realităţilor veşnice. Frumuseţea sfinţeniei trebuie să umple inimile copiilor lui Dumnezeu; iar ca lucrul acesta să se realizeze, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere lucrurile cereşti.

Să ne īnălţăm fiinţa spre cer, pentru ca Dumnezeu să ne poată da posibilitatea să respirăm atmosfera cerului. Ne putem ţine aşa de aproape de Dumnezeu īncāt īn fiecare din īncercările neaşteptate, cugetele noastre se vor īntoarce spre El tot aşa de natural după cum se īntorc florile spre soare.

Adu īnaintea lui Dumnezeu nevoile tale, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Poverile tale nu-L vor īmpovăra şi nici nu-L vor obosi. El, care ţine socoteala pānă şi de perii capului tău, nu rămāne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. „Domnul este plin de milă şi de īndurare” (Iacov 5, 11). Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi chiar de strigătul nostru de durere. Să aducem īnaintea Lui tot ceea ce ne apasă. Nimic nu este prea greu pentru El, pentru că este Cel care ţine lumile şi guvernează īntregul Univers. Nimic din ceea ce, īntr-un fel oarecare, are legătură cu pacea noastră nu este prea neīnsemnat pentru ca El să nu-l ia īn seamă. Īn experienţa noastră nu există un capitol prea īntunecat pentru ca El să nu-l poată citi şi nici īncurcături aşa de dificile pe care El să nu le poată rezolva. Nici o nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neīnsemnat dintre copiii Săi, nici o īngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nici o bucurie nu-l poate īncānta şi nici o rugăciune sinceră nu-i iese de pe buze fără ca Tatăl nostru ceresc să nu observe, fără ca El să nu manifeste un interes viu pentru toate acestea. Căci El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile” (Psalmii 147, 3). Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare fiinţă sunt aşa de intime şi profunde ca şi cānd n-ar mai fi alt om pe pămānt de care El să Se īngrijească şi pentru care El să fi dat pe Fiul Său mult iubit.

Domnul Hristos a spus: „Īn ziua aceea, veţi cere īn Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl īnsuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu”. „... Eu v-am ales pe voi ... pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, īn Numele Meu, să vă dea” (Ioan 16, 26.27; 16, 16). Dar a te ruga īn numele Domnului Hristos īnseamnă ceva mai mult decāt simpla rostire a numelui Său la īnceputul unei rugăciuni. A te ruga īn numele Domnului Hristos īnseamnă a te ruga īn spiritul şi puterea lui Hristos, ca unii care credem īn făgăduinţele Sale, ne bizuim pe harul Său şi īnfăptuim lucrările Sale.

Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr şi să se retragă din lume pentru a face numai rugăciuni. Viaţa noastră trebuie să se asemene vieţii Domnului Hristos, şi anume pe munte īn rugăciune şi apoi īn mijlocul mulţimii. Cel care nu va face altceva decāt să se roage va īnceta curānd să se mai roage, sau rugăciunile lui vor deveni o simplă formă. Cānd oamenii se retrag din viaţa socială, departe de sfera īndatoririlor creştine şi de purtarea crucii, cānd īncetează să mai lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei, atunci nu mai au pentru ce să se roage şi pierd simţămāntul nevoii de rugăciune. Rugăciunile lor devin personale şi egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru īnălţarea edificiului īmpărăţiei lui Dumnezeu, cerānd putere pentru această lucrare.

Noi suferim pierderi atunci cānd neglijăm privilegiul de a ne aduna laolaltă spre a ne īntări şi īncuraja unul pe altul şi a sluji lui Dumnezeu. Adevărurile Cuvāntului Său īşi pierd atunci din īnsufleţire şi importanţă pentru noiembrie Inimile noastre īncetează să mai fie iluminate şi trezite prin influenţa lor sfinţitoare şi puterea noastră spirituală scade. Īn legăturile noastre, ca creştini, noi pierdem foarte mult prin lipsa de simpatie unul faţă de altul. Cine se īnchide īn sine ca să trăiască numai pentru el nu se află īn poziţia pe care Dumnezeu a dorit ca el s-o ocupe. Cultivarea simţămintelor sociale din fiinţa noastră ne face īn stare să simţim cu alţii şi constituie mijlocul de dezvoltare şi de īntărire a noastră īn serviciul lui Dumnezeu.

Dacă creştinii s-ar aduna unii cu alţii, vorbind unul altuia despre iubirea lui Dumnezeu şi despre preţioasele adevăruri ale māntuirii, atunci inimile lor s-ar reīnviora şi ei s-ar īntări unul pe altul. Noi putem zilnic să īnvăţăm din ce īn ce mai mult despre Tatăl nostru ceresc, căpătānd o nouă experienţă a harului Său; atunci vom dori să vorbim despre iubirea Lui şi făcānd astfel inimile noastre vor fi īncălzite şi īncurajate.

Dacă vom gāndi şi vom vorbi mai mult despre Domnul Hristos şi mai puţin despre noi īnşine, vom simţi mai mult prezenţa Sa. Dacă ne-am gāndi la Dumnezeu ori de cāte ori vedem dovezile grijii Sale pentru noi, L-am păstra totdeauna īn cugetele noastre şi am simţi o plăcere deosebită să-I vorbim şi să-I aducem laudă. Noi vorbim despre lucrurile trecătoare, pentru că ne interesează. Vorbim despre prietenii noştri, pentru că īi iubim şi īmpărţim bucuriile şi necazurile cu ei. Totuşi avem infinit mai multe şi mai mari motive să iubim pe Domnul Dumnezeu decāt pe prietenii noştri pămānteşti. Trebuie să fie lucrul cel mai natural din lume acela de a-L face pe El obiectul principal al gāndurilor noastre, de a vorbi despre bunătatea Lui şi de a spune altora despre puterea Sa. Darurile Sale bogate pe care le-a revărsat asupra noastră n-au fost date cu scopul de a absorbi atāt de mult gāndurile şi iubirea noastră īncāt să nu mai rămānă nimic pentru Dumnezeu; dimpotrivă, ele ar trebui să ne reamintească totdeauna de El şi să ne lege cu legăturile iubirii şi mulţumirii de Binefăcătorul nostru ceresc. Noi ne ocupăm prea mult de cele de jos. Să ne ridicăm ochii spre uşa deschisă a Sanctuarului de sus, unde lumina slavei lui Dumnezeu străluceşte pe faţa Domnului Hristos care „poate să māntuiască īn chip desăvārşit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7, 25).

Noi trebuie să lăudăm mai mult pe Dumnezeu pentru „bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor” (Psalmii 107, 8). Rugăciunile noastre să nu constea numai īn a cere şi a primi. Să nu ne gāndim numai la nevoile noastre şi niciodată la binecuvāntările pe care le primim. Niciodată nu putem spune că ne-am rugat prea mult, dar suntem prea zgārciţi atunci cānd trebuie să mulţumim. Noi suntem continuu primitori ai darului lui Dumnezeu şi, cu toate acestea, cāt de puţină recunoştinţă īi arătăm, cāt de puţin īi aducem laudă pentru ceea ce a făcut şi face pentru noiembrie

Īn vremurile de demult, Dumnezeu a poruncit poporului Israel atunci cānd se aduna pentru serviciul divin: „Să māncaţi īnaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi īmpreună cu familiile voastre de toate lucrurile cu care vă va fi binecuvāntat Domnul Dumnezeul vostru” (Deuteronomul 12, 7). Ceea ce este făcut pentru slava lui Dumnezeu trebuie făcut cu bucurie, cu cāntece de laudă şi mulţumire şi nu cu tristeţe şi posomorāre.

Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate īmpovărătoare şi chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne īnchinăm lui Dumnezeu şi să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său, pentru care a lucrat o māntuire atāt de mare, să se comporte ca şi cānd El ar fi un supraveghetor aspru şi neīnduplecat. El este cel mai bun prieten al lor şi cānd ei se īnchină īnaintea Lui, El vrea ca să fie cu el, să-i binecuvānteze şi să-i māngāie, umplāndu-le inimile cu bucurie şi dragoste. Dumnezeu doreşte ca fiii şi fiicele Sale să găsească māngāiere īn serviciul Său, ca ei să aibă mai mult bucurii decāt necazuri īn lucrarea Sa. El doreşte ca aceia care vin să I se īnchine să aducă cu ei gāndurile preţioase ale Iubirii şi purtării Sale de grijă, pentru ca să fie astfel īntăriţi īn toate problemele vieţii de fiecare zi, pentru ca să primească har şi să īndeplinească īn mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile.

Trebuie să venim la crucea Domnului Hristos. Domnul Hristos, şi El răstignit, să fie obiectul cugetării, al conversaţiei şi al simţămintelor celor mai pline de o sfāntă bucurie. Noi trebuie să păstrăm aducerea aminte a fiecărei binecuvāntări pe care o primim de la Dumnezeu şi atunci cānd vom ajunge conştienţi de marea Lui iubire faţă de noi, vom fi gata să ne īncredem cu totul īn māna care a fost pironită pe cruce pentru noiembrie