Tragedia veacurilor - cap. 34, Spiritismul

Lucrarea îngerilor sfinţi, aşa cum este prezentată în Scripturi, este un adevăr deosebit de preţios şi de mângâietor pentru toţi urmaşii lui Hristos. Dar învăţătura Bibliei cu privire la acest subiect a fost întunecată şi pervertită de rătăcirile teologiei populare. Învăţătura cu privire la nemurirea de la natură a sufletului, care a fost prima oară împrumutată de la filozofia păgână, iar în întunecimea marii apostazii a fost introdusă în credinţa creştină, a subminat adevărul, atât de lămurit arătat de Scriptură, că „morţii nu ştiu nimic”. Mulţimi de oameni au ajuns să creadă că duhurile morţilor sunt „duhuri slujitoare, trimise să slujească acelora care vor moşteni mântuirea”. Şi fac lucrul acesta în ciuda mărturiei Scripturii cu privire la existenţa îngerilor cereşti şi la legătura lor cu istoria omului, înainte de moartea vreunei fiinţe omeneşti.

Învăţătura cu privire la conştienţa omului în moarte, îndeosebi credinţa că duhurile morţilor se întorc să slujească celor vii, a pregătit calea pentru spiritismul modern. Dacă cei morţi sunt primiţi în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor sfinţi şi având privilegiul de cunoaştere cu mult mai mult decât înainte, de ce să nu se întoarcă pe pământ pentru a-i lumina şi a-i îndruma pe cei vii? Dacă, aşa cum învaţă teologii populari, duhurile morţilor plutesc deasupra prietenilor lor de pe pământ, de ce nu le-ar fi îngăduit să comunice cu ei, să-i avertizeze împotriva răului sau să-i mângâie în necaz? Cum pot aceia care cred în conştienţa omului în starea de moarte să lepede ceea ce le vine ca o lumină divină transmisă de duhurile slăvite? Iată un mijloc socotit sfânt, prin care Satana lucrează la împlinirea planurilor. Îngerii căzuţi, care împlinesc poruncile lui, apar ca soli din lumea duhurilor. În timp ce mărturisesc că îi aduc pe cei vii în legătură cu cei morţi, prinţul păcatului îşi desfăşoară influenţa lui amăgitoare asupra minţilor lor.

El are putere să aducă înaintea oamenilor figura prietenilor plecaţi dintre cei vii. Contrafacerea este desăvârşită; priviri, cuvinte, ton familiar sunt reproduse cu o deosebită claritate. Mulţi sunt mângâiaţi cu asigurarea că cei iubiţi se bucură de strălucirea cerului şi, fără să bănuiască primejdia, pleacă urechea la „duhurile amăgitoare şi la învăţăturile demonilor”.

Atunci când sunt determinaţi să creadă că cei morţi vin în adevăr să comunice cu ei, Satana îi face să apară pe aceia care au intrat în mormânt nepregătiţi. Ei pretind că sunt fericiţi în cer şi că ocupă o poziţie înaltă şi în felul acesta este răspândită rătăcirea că nu se face nici o deosebire între cei drepţi şi cei păcătoşi. Vizitatorii, care pretind că vin din lumea duhurilor, rostesc deseori avertizări şi preveniri care se dovedesc a fi corecte. Iar când este câştigată încrederea, prezintă învăţături care subminează direct credinţa în Scripturi. O dată cu manifestarea unui interes profund pentru bunăstarea prietenilor lor de pe pământ, în aparenţă, ei insinuează cele mai primejdioase rătăciri. Faptul că susţin unele adevăruri, şi uneori sunt în stare să prezică evenimentele viitoare, dă declaraţiilor o speranţă de temeinicie; iar învăţăturile lor rătăcite sunt primite de mulţimi cu uşurinţă şi crezute ca şi când ar fi cele mai sacre adevăruri ale Bibliei. Legea lui Dumnezeu este dată la o parte, Duhul harului este dispreţuit, sângele legământului — socotit ca un lucru nesfânt. Duhurile rele nu recunosc dumnezeirea Domnului Hristos şi Îl pun chiar pe Creator pe aceeaşi treaptă cu ele. În felul acesta, sub o înfăţişare nouă, marele răzvrătit îşi continuă lupta împotriva lui Dumnezeu, începută în ceruri şi continuată timp de aproape şase mii de ani pe pământ.

Mulţi încearcă să explice manifestările spiritiste, atribuindu-le întru totul înşelăciunii şi iuţelii de mână a mediului. Dar în timp ce este adevărat că urmările acestei amăgiri au fost adesea socotite ca manifestări veritabile, au fost şi expuneri ale unor puteri supranaturale. Ciocăniturile misterioase cu care a început spiritismul modern n-au fost rezultatul înşelăciunii omeneşti sau al vicleniei, ci au fost lucrarea directă a îngerilor răi, care în felul acesta au introdus una dintre amăgirile cele mai cu succes în distrugerea sufletelor. Mulţi vor fi prinşi în cursă, crezând că spiritismul este doar o înşelătorie omenească; atunci când sunt aduşi faţă în faţă cu manifestările pe care ei nu le pot considera decât ca fiind supranaturale, sunt amăgiţi şi vor fi conduşi să le primească drept marea putere a lui Dumnezeu.

Aceste persoane trec cu vederea mărturia Scripturilor cu privire la minunile lucrate de Satana şi de agenţii lui. Cu ajutorul lui Satana au fost în stare vrăjitorii lui Faraon să contrafacă lucrarea lui Dumnezeu. Pavel mărturiseşte că, înainte de a doua venire a lui Hristos, vor avea loc manifestări similare ale puterii satanice. Venirea Domnului urmează să fie precedată de „puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2, 9.10). Iar apostolul Ioan, descriind puterea făcătoare de minuni care se va da pe faţă în zilele de pe urmă, declară: „Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă” (Apocalipsa 13, 13.14). Aici nu sunt profetizate doar înşelătorii. Oamenii sunt amăgiţi de minunile pe care agenţii lui Satana ar putea să le facă, şi nu pe care pretind că le fac.

Prinţul întunericului, care atâta vreme şi-a dedicat lucrării de amăgire puterile minţii lui pricepute, îşi adaptează cu măiestrie ispitele pentru oamenii din toate clasele şi din toate categoriile sociale. Celor care au cultură şi rafinament, el le prezintă spiritismul în aspectele lui rafinate şi intelectuale şi în felul acesta reuşeşte să-i prindă pe mulţi în cursele sale. Înţelepciunea pe care o dă spiritismul este aceea descrisă de apostolul Iacov care „nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească” (Iacov 3, 15). Marele amăgitor o ascunde însă, atunci când tăinuirea va împlini mai bine scopul lui. El, care a putut să apară îmbrăcat în strălucirea serafimilor cereşti în faţa lui Hristos în pustia ispitei, vine la oameni în modul cel mai atractiv, ca un înger de lumină. El face apel la raţiune prin prezentarea subiectelor înalte; delectează imaginaţia cu scene răpitoare; câştigă sentimentele prin prezentările elocvente de iubire şi de milă. Stimulează imaginaţia spre zboruri înalte, făcându-i pe oameni să se mândrească atât de mult cu propria înţelepciune, încât în inima lor să-L dispreţuiască pe Cel Veşnic. Fiinţa aceasta puternică, ce a putut să-L ducă pe Mântuitorul lumii pe un munte foarte înalt şi să facă să-I treacă pe dinainte toate împărăţiile pământului cu slava lor, va prezenta ispitele înaintea oamenilor, aşa încât să pervertească simţurile tuturor acelora care nu sunt ocrotiţi de puterea divină.

Satana îi înşeală pe oameni astăzi aşa cum a înşelat-o pe Eva în Eden prin linguşire, aprinzându-i dorinţa de a obţine ceea ce îi era interzis, trezindu-i ambiţia după înălţare de sine. Hrănirea acestor gânduri rele i-a provocat căderea şi, prin ele, urmăreşte să aducă ruina oamenilor. „Veţi fi ca Dumnezeu”, declarase el, „cunoscând binele şi răul” (Geneza 3, 5). Spiritismul învaţă „că omul este creaţia progresului; că destinul lui, chiar de la naştere, este să progreseze, până în veşnicie, spre Dumnezeu”. Şi iarăşi: „Fiecare inteligenţă se va judeca pe ea şi nu pe alta”. „Judecata va fi dreaptă, pentru că este judecata proprie.... Tronul este înăuntrul tău.” Un învăţător spiritist spunea că în el s-a trezit „o conştiinţă spirituală: «Prietenii mei, toţi am fost semizei necăzuţi»”. Iar un altul declară: „Hristos nu este o fiinţă dreaptă şi nici desăvârşită”.

În felul acesta, în locul neprihănirii şi a desăvârşirii Dumnezeului nemărginit, adevăratul obiect al adoraţiei, în locul neprihănirii desăvârşite a Legii Sale, măsura adevărată a ţintei omeneşti, Satana a pus natura păcătoasă şi greşită a omului, ca fiind singurul obiect al adorării, unica regulă de judecată sau măsură a caracterului. Acesta este progres, dar nu în sus, ci în jos.

Este o lege a naturii intelectuale şi spirituale aceea că prin privire suntem schimbaţi. Mintea se adaptează treptat la subiectele asupra cărora i se îngăduie să zăbovească. Ea este absorbită de ceea ce este obişnuită să iubească şi să respecte. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât modelul lui de curăţie, de bunătate sau de adevăr. Dacă eul este idealul lui, niciodată nu va atinge altul mai înalt. Mai degrabă se va coborî continuu, din ce în ce mai mult. Numai harul lui Dumnezeu are putere să-l înalţe pe om. Lăsat în puterea lui, drumul va merge în mod inevitabil în jos.

Pentru cel iubitor de plăceri, pentru cel care cultivă îngăduinţa de sine, pentru cel senzual, spiritismul se prezintă sub o mască mai puţin subtilă decât pentru cel mai rafinat şi pentru intelectual; în formele lui grosolane, ei găsesc ceea ce este în armonie cu pornirile lor. Satana studiază orice semn de slăbiciune în firea omenească, el notează păcatele pe care toţi sunt înclinaţi să le comită şi după aceea are grijă ca ocaziile pentru încurajarea tendinţei spre rău să nu lipsească. El îi ispiteşte pe oameni să abuzeze în ceea ce este îngăduit, făcându-i ca prin necum-pătare să slăbească puterile fizice, mintale şi morale. El a distrus şi distruge mii de oameni prin îngăduirea patimilor, brutalizând în felul acesta toată firea omului. Şi pentru a-şi completa lucrarea, declară prin mijlocirea spiritelor că „o cunoaştere adevărată îl aşează pe om mai presus de orice lege”, că „tot ce există este bun”, că „Dumnezeu nu condamnă” şi că „toate păcatele săvârşite sunt nevinovate”. Când oamenii sunt aduşi astfel să creadă că dorinţa este legea cea mai înaltă, că libertatea este îngăduinţă şi că omul este răspunzător numai faţă de sine, cine se mai miră că stricăciunea şi depravarea mişună în toate părţile? Mulţimile primesc însetate învăţăturile care le lasă libertatea să asculte de îndemnurile inimii fireşti. Frâiele stăpânirii de sine sunt lăsate pe seama poftei, puterile minţii şi ale sufletului sunt supuse pornirilor animalice, iar Satana aruncă bucuros în plasa lui mii de oameni dintre aceia care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos.

Dar nimeni nu trebuie să fie amăgit de pretenţiile mincinoase ale spiritismului. Dumnezeu a dat lumii suficientă lumină pentru a o ajuta să descopere cursa. Aşa cum s-a arătat deja, teoria care formează chiar temelia spiritismului este în luptă cu declaraţiile lămurite ale Scripturii. Biblia declară că morţii nu ştiu nimic, că toate gândurile lor au pierit; ei nu au parte de nimic din ceea ce se face sub soare; ei nu ştiu nimic despre bucuriile şi necazurile acelora care le-au fost scumpi pe pământ.

Mai mult decât atât, Dumnezeu a interzis categoric toate pretinsele comunicări cu duhurile celor plecaţi dintre cei vii. În zilele poporului evreu, exista o categorie de oameni care pretindeau, ca şi spiritiştii de astăzi, că sunt în legătură cu cei morţi. Dar „duhurile familiare”, cum erau numiţi aceşti pretinşi vizitatori din alte lumi, sunt declarate de Biblie a fi „duhuri de draci” (compară Numeri 25, 1-3; Psalmii 106, 28; 1 Corinteni 10, 20; Apocalipsa 16, 14). Lucrarea care se ocupă cu duhurile familiare a fost declarată a fi o urâciune pentru Domnul şi a fost solemn interzisă sub pedeapsa cu moartea (Leviticul 19, 31; 20, 27). Chiar şi numele de vrăjitorie este acum dispreţuit. Pretenţia că oamenii pot avea legături cu duhuri rele este privită ca o poveste din evul mediu. Dar spiritismul, care îşi numără convertiţii cu sutele de mii, mai mult, cu milioanele, care şi-a făcut intrare în cercurile ştiinţifice, care a invadat bisericile şi a găsit o bună primire în corpurile legiuitoare şi chiar la curţile regilor — această amăgire monstruoasă este doar o reînviere, într-o nouă travestire, a vrăjitoriei condamnate şi interzise în vechime.

Dacă n-ar fi o altă dovadă cu privire la caracterul adevărat al spiritismului, ar trebui să fie suficient pentru creştin faptul că duhurile nu fac nici o deosebire între neprihănire şi păcat, între cei mai nobili şi cei mai curaţi apostoli ai lui Hristos şi cei mai stricaţi slujitori ai lui Satana. Prezentându-i pe cei mai josnici oameni ca fiind în ceruri şi foarte înălţaţi acolo, Satana spune lumii: „Nu contează cât de păcătoşi sunteţi; nu contează dacă voi credeţi sau nu în Biblie şi în Dumnezeu. Trăiţi cum vă place; cerul este căminul vostru”. Învăţătorii spiritişti declară în realitate: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului, şi de el are plăcere!” Sau: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” (Maleahi 2, 17). Cuvântul Domnului spunea: „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric!” (Isaia 5, 20).

Apostolii, aşa cum sunt reprezentaţi de aceste duhuri mincinoase, sunt făcuţi să contrazică tot ce au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt atunci când au fost pe pământ. Ei neagă originea divină a Bibliei şi în felul acesta dezrădăcinează temelia nădejdii creştinului şi îndepărtează lumina care descoperă calea către ceruri. Satana face ca lumea să creadă că Biblia este doar o poveste imaginară sau, cel mult, o carte potrivită pentru copilăria neamului omenesc, dar care acum trebuie privită ca fiind fără greutate, depăşită sau îndepărtată. Pentru a lua locul Cuvântului lui Dumnezeu, el oferă manifestările spiritiste. Acesta este un drum pe de-a-ntregul sub stăpânirea lui; pe această cale, el poate face ca lumea să creadă ce vrea el. El pune în umbră, chiar acolo unde o doreşte, Cartea care trebuie să-l judece pe el şi pe urmaşii lui; face să creadă că Mântuitorul lumii este un om obişnuit. Şi aşa cum soldaţii romani, care au păzit mormântul lui Isus, au răspândit vestea mincinoasă pe care preoţii şi bătrânii le-au pus-o în gură pentru a contesta învierea Sa, tot aşa cei care cred în manifestările spiritiste încearcă să facă în aşa fel, încât să pară că nu este nimic miraculos în viaţa Mântuitorului nostru. După ce caută să-L pună astfel pe Isus în umbră, atrage atenţia asupra propriilor minuni, declarând că acestea depăşesc lucrările lui Hristos.

Este adevărat că spiritismul îşi schimbă acum forma şi, acoperind unele din trăsăturile cele mai condamnabile, îmbracă o haină creştină. Dar declaraţiile de la amvon şi din presă au fost prezentate înaintea publicului timp de mulţi ani şi în acestea s-a descoperit caracterul lui adevărat. Aceste învăţături nu pot fi negate sau ascunse.

Chiar şi în forma lui actuală, departe de a fi mai vrednic de tolerat decât până acum, în realitate este mai primejdios, din cauza unei amăgiri mai subtile. Dacă la început a denunţat pe Hristos şi Biblia, acum declară că le acceptă pe amândouă. Dar Biblia este interpretată într-un mod care place inimii nerenăscute, în timp ce adevărurile solemne şi vitale sunt făcute fără valoare. Se stăruie asupra iubirii ca fiind atributul de căpetenie al lui Dumnezeu, dar este coborâtă la un sentimentalism slab, făcând o mică deosebire între bine şi rău. Dreptatea lui Dumnezeu, denunţarea de către El a păcatului, cererile Legii Sale sfinte, toate acestea sunt trecute cu vederea. Oamenii sunt învăţaţi să privească Decalogul ca pe o literă moartă. Fabule plăcute, amăgitoare, pun stăpânire pe simţuri şi conduc pe oameni să lepede Biblia ca temelie a credinţei lor. Hristos este combătut ca mai înainte; dar Satana a orbit atât de mult ochii oamenilor, încât amăgirea nu este sesizată.

Puţini sunt aceia care au o concepţie reală cu privire la puterea amăgitoare a spiritismului şi a primejdiei de a intra sub influenţa lui. Mulţi se interesează de el doar pentru a-şi mulţumi curiozitatea. Ei nu au o credinţă adevărată în el şi ar fi plini de groază la gândul de a se supune stăpânirii duhurilor. Dar se aventurează pe un teren oprit, iar vrăjmaşul cel puternic îşi exercită puterea asupră-le împotriva voinţei lor. O dată ajunşi să-şi supună mintea conducerii sale, el îi ţine robi. Este peste putinţă, prin propria putere, să rupă vraja amăgitoare, ispititoare. Nimic altceva decât puterea lui Dumnezeu, oferită ca răspuns la rugăciunea stăruitoare a credinţei, poate elibera aceste suflete prinse în cursă.

Toţi aceia care îşi îngăduie trăsături de caracter păcătoase sau care hrănesc de bunăvoie un păcat cunoscut invită ispitele lui Satana. Ei se despart de Dumnezeu şi de grija ocrotitoare a îngerilor Lui; când cel rău îşi prezintă amăgirile, ei sunt fără apărare şi cad ca o pradă uşoară. Aceia care se aşează în felul acesta sub puterea lui îşi dau prea puţin seama unde se va sfârşi drumul lor. După ce realizează înfrângerea lor, îi va folosi ca agenţi ai lui pentru a-i ademeni şi pe alţii la ruină.

Profetul Isaia spune: „Dacă vi se zice însă: «Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc», răspundeţi: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Isaia 8, 19.20). Dacă oamenii ar fi fost gata să primească adevărul, atât de clar arătat în Scripturi, cu privire la natura omului şi starea lui în moarte, ar vedea în pretenţiile şi în manifestările spiritismului puterea lucrării lui Satana, semne şi minuni mincinoase. Dar, în loc să renunţe la libertatea atât de plăcută inimii fireşti şi să părăsească păcatele pe care le iubesc, mulţimile îşi închid ochii faţă de lumină, merg drept înainte, fără să ţină seama de avertizări, în timp ce Satana îşi plimbă cursele împrejurul lor, iar ei devin prada lui, „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2, 10.11).

Aceia care se împotrivesc învăţăturilor spiritismului sunt asaltaţi nu numai de oameni, ci chiar de Satana şi de îngerii lui. Ei au intrat într-o luptă împotriva domniilor, puterilor şi duhurilor rele din locurile cereşti. Satana nu va ceda nici o palmă de teren, dacă nu este alungat de puterea solilor cereşti. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie în stare să-l înfrunte aşa cum a făcut Mântuitorul nostru prin cuvintele: „Stă scris”. Satana poate cita acum Scriptura ca în zilele lui Hristos şi îi va schimba învăţă-turile pentru a-şi susţine amăgirile. Aceia care vor sta în picioare în acest timp de primejdie trebuie să înţeleagă pentru ei mărturia Scripturilor.

Mulţi vor fi puşi faţă în faţă cu duhurile demonilor, care îi vor personifica pe cei dragi sau pe prieteni, spunând cele mai primejdioase rătăciri. Aceşti vizitatori vor face apel la sentimentele noastre cele mai calde şi vor face minuni pentru a-şi susţine pretenţiile. Trebuie să fim pregătiţi ca să îi întâmpinăm cu adevărul biblic că morţii nu ştiu nimic şi că aceia care se arată în felul acesta sunt duhuri ale demonilor.

Chiar în faţa noastră este „ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe toţi locuitorii pământului” (Apocalipsa 3, 10). Toţi aceia a căror credinţă nu este întemeiată puternic pe Cuvântul lui Dumnezeu vor fi amăgiţi şi învinşi. Satana „lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii” pentru a pune stăpânire pe fiii oamenilor, iar amăgirile lui vor creşte mereu. Dar îşi va atinge ţinta numai atunci când oamenii se vor supune de bunăvoie ispitirilor sale. Aceia care caută cu stăruinţă cunoaşterea adevărului şi se luptă să-şi cureţe sufletul prin ascultare, făcând astfel tot ce pot pentru a se pregăti în vederea luptei, vor găsi în Dumnezeul adevărului o apărare sigură. „Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu” (Ver 10) este făgăduinţa Mântuitorului. El i-ar trimite mai degrabă pe toţi îngerii din cer să păzească pe poporul Său decât să lase un singur suflet care se încrede în El să fie biruit de Satana.

Profetul Isaia scoate la iveală amăgirea teribilă care va veni peste cei nelegiuiţi, făcându-i să creadă că sunt siguri în faţa judecăţilor lui Dumnezeu. „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor: când va trece urgia năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!” (Isaia 28, 15). În categoria descrisă aici, sunt cuprinşi aceia care în nepocăinţa lor îndârjită se mângâie cu asigurarea că nu va fi nici o pedeapsă pentru păcătos; că toată omenirea, indiferent cât de stricată ar fi, trebuie să fie înălţată la cer, ca să ajungă ca îngerii lui Dumnezeu. Dar şi mai îndrăzneţi sunt aceia care fac legământ cu moartea şi o înţelegere cu locuinţa morţilor, care renunţă la adevărurile pe care cerul le-a rânduit ca o apărare pentru cel neprihănit în ziua necazului şi primeşte în locul lor scăparea prin minciunile oferite de Satana — pretenţiile amăgitoare ale spiritismului.

Orbirea poporului din această generaţie este uimitoare şi de ne-descris. Mii de oameni resping Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind nevrednic de crezare şi, cu o încredere oarbă, primesc amăgirea lui Satana. Necredincioşii şi batjocoritorii condamnă bigotismul acelora care se luptă pentru credinţa proorocilor şi a apostolilor şi se distrează, luând în râs declaraţiile solemne ale Scripturilor cu privire la Hristos, la Planul de Mântuire şi la pedeapsa care va veni peste aceia care leapădă adevărul. Ei simulează o milă adâncă pentru acele minţi atât de înguste, slabe şi superstiţioase care recunosc cererile lui Dumnezeu şi ascultă de cerinţele Legii Sale. Ei dau pe faţă atâta siguranţă, ca şi când, fără îndoială, au făcut legământ cu moartea şi o înţelegere cu locuinţa morţilor — ca şi când au ridicat o barieră de netrecut, de nepătruns între ei şi răzbunarea lui Dumnezeu. Nimic nu le poate trezi temerile. S-au predat ispititorului pe deplin, s-au unit atât de strâns cu el şi s-au umplut complet de duhul lui, încât nu mai au putere şi nici dorinţa să scape din cursă.

Satana s-a pregătit îndelung pentru efortul final de a amăgi lumea. Temelia acestei lucrări a fost pusă o dată cu asigurarea dată Evei în Eden: „Hotărât că nu veţi muri. În ziua când veţi mânca din el vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3, 4.5). Puţin câte puţin, a pregătit calea pentru capodopera amăgirii în dezvoltarea spiritismului. El nu şi-a împlinit încă pe deplin planurile, dar o va face în timpul care a mai rămas. Profetul spune: „Am văzut trei duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic” (Apocalipsa 16, 13-14). În afară de aceia care sunt păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţa în Cuvântul Său, întreaga lume va fi atrasă de partea acestei amăgiri. Oamenii sunt legănaţi într-o siguranţă fatală numai pentru a se trezi la revărsarea mâniei lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu spune: „Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii. Aşa că legământul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu locuinţa morţilor nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea” (Isaia 28, 17.18).