întoarcere

Dăruirea sistematică

Dacă toţi cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu bogăţiile pământului ar împlini planul Său de a dărui cu credincioşie a zecea parte din toate veniturile lor şi dacă n-ar ţine pentru ei jertfele pentru păcat şi cele pentru mulţumire, vistieria ar fi în mod constant împrospătată. Simplitatea planului de dăruire sistematică nu-i micşorează valoarea, ci preamăreşte înţelepciunea lui Dumnezeu prin modul în care a fost acesta conceput. Tot ceea ce poartă pecetea divină uneşte simplitatea cu utilul. Dacă dăruirea sistematică ar fi adoptată de către toţi după planul lui Dumnezeu, iar sistemul zecimii respectat cu tot atâta credincioşie de către cei bogaţi, precum este onorat de categoriile sociale mai sărace, nu ar mai fi nevoie de apeluri urgente şi repetate pentru mijloace la adunările noastre mari. În comunităţi a existat o neglijenţă în privinţa aplicării planului de dăruire sistematică, iar rezultatul a fost o vistierie sărăcită şi o biserică apostaziată.

"Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? şi voi întrebaţi: 'Cu ce Te-am înşelat?' Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerului şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. şi voi mustra pentru voi pe cel care mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului şi viţa nu îşi va lepăda roadele înainte de timp în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor. şi toate popoarele vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor."

Dumnezeu a fost jefuit de zecimi şi daruri. Este un lucru înfricoşător să fii vinovat de faptul că ai reţinut ceea ce trebuia să pui în vistierie sau că L-ai jefuit pe Dumnezeu. Pastorii care predică Cuvântul la marile noastre adunări simt păcătoşenia neglijării de a da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Ei ştiu că Dumnezeu nu-şi va binecuvânta poporul atâta timp cât ei nesocotesc planul Său de dăruire. Ei încearcă să trezească poporul la conştienţa datoriei lor prin cuvântări directe, practice, arătând primejdia şi păcătoşenia egoismului şi lăcomiei. Convingerea cuprinde mintea şi gheaţa egoismului este spartă. Iar când se face apel la donaţii pentru cauza lui Dumnezeu, sub influenţa puternică a întâlnirilor, unii, care în alte împrejurări n-ar mişca un deget, sunt acum dornici să dea. S-au obţinut bune rezultate în ce priveşte această categorie.

Sub presiunea apelurilor însă, simţirea cea mai adâncă o au cei ale căror inimi nu au îngheţat din pricina egoismului. Ei au lăsat cu conştiinciozitate ca mijloacele lor să curgă pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Întreaga lor făptură este mişcată de apelurile puternice care se fac şi aceste persoane răspund, persoane care au dăruit tot ceea ce împrejurările vieţii lor i-ar fi îndreptăţit să păstreze pentru ei.

Însă aceşti credincioşi cu inima neîmpărţită, îndemnaţi de o iubire aprinsă pentru cauza lui Dumnezeu şi de dorinţa de a acţiona prompt, se consideră în stare să facă mai mult decât le cere Dumnezeu, şi astfel utilitatea lor este paralizată pentru alte direcţii. Aceşti oameni deschişi se angajează să facă rost de bani când nu ştiu din ce sursă vor veni, şi unii, pentru a-şi ţine promisiunile, sunt puşi în împrejurări grele. Alţii sunt obligaţi să-şi vândă produsele în mod foarte dezavantajos, iar unii au suferit chiar din pricina lipsei confortului şi a nesatisfacerii nevoilor vieţii, pentru a-şi împlini făgăduinţele.

A existat un timp la începutul lucrării noastre când asemenea sacrificiu ar fi fost justificat, când Dumnezeu i-ar fi binecuvântat pe toţi care s-ar fi aventurat astfel pentru cauza Sa. Prietenii adevărului erau puţini şi mijloacele lor financiare foarte limitate. Însă lucrarea s-a răspândit şi s-a întărit până când s-a ajuns să fie resurse suficiente în mâinile credincioşilor pentru a susţine din plin lucrarea în toate departamentele ei, fără a pune pe nimeni într-o situaţie grea, dacă toţi ar fi vrut să suporte în mod proporţional partea ce le revenea. Cauza lui Dumnezeu nu trebuie făcută să sufere nici în cea mai neînsemnată măsură. Adevărul preţios a fost expus cu atâta claritate, încât a fost îmbrăţişat de mulţi dintre aceia care au în mâini bunuri pe care li le-a încredinţat Dumnezeu pentru a le folosi spre înaintarea intereselor adevărului. Dacă aceşti oameni cu dare de mână îşi fac datoria, nu trebuie adusă nici o povară asupra fraţilor mai săraci.

Ne aflăm într-o lume a belşugului. Dacă darurile şi jertfele ar fi proporţionale cu mijloacele pe care le-a primit fiecare de la Dumnezeu, nu ar fi nevoie de apeluri urgente pentru ajutoare materiale la întâlnirile noastre de tabără. Bărbaţi şi femei care iubesc cauza lui Dumnezeu aşa cum îşi iubesc propriile vieţi îşi vor lua angajamente cu aceste ocazii, urmând ca familiile lor să sufere tocmai din lipsa mijloacelor pe care au promis să le dea pentru înaintarea cauzei. Dumnezeul nostru nu este un perceptor şi nu pretinde celui sărac să dea pentru cauză mijloacele care aparţin familiei sale şi care ar trebui folosite pentru păstrarea membrilor în confort şi deasupra lipsurilor strâmtorării.

Apelurile pentru mijloace la întrunirile noastre mari de tabără au fost însoţite până acum de evidente rezultate bune în ceea ce-i priveşte pe cei bogaţi. Însă ne temem de urmarea unui efort prelungit pentru a umple din nou vistieria. Ne temem că va avea loc o reacţie. Ar trebui ca oamenii cu răspundere din diferitele comunităţi să depună un efort mai mare pentru a-i determina pe toţi să urmeze planul conceput de Dumnezeu. Dacă se respectă dăruirea sistematică, apelurile urgente pentru mijloace care se fac la întâlnirile de tabără pentru diferite proiecte nu vor fi necesare.

Dumnezeu a făcut un plan după care fiecare poate da după cum a fost binecuvântat de El şi care va face ca dăruirea să devină un obicei, fără a mai aştepta invitaţii speciale. Cei care pot face aceasta, dar n-o fac din cauza egoismului, Îl jefuiesc pe Creatorul lor, care a revărsat asupra lor mijloace pe care să le investească în cauza Sa, pentru a-i face cunoscute interesele. Până nu vor împlini toţi planul dăruirii sistematice, va exista un eşec în ce priveşte satisfacerea regulii apostolice. Cei care lucrează în cuvânt şi învăţătură trebuie să fie persoane cu discernământ. În timp ce fac apeluri generale, ar trebui să cunoască puterile celor care răspund la apelurile lor şi nu ar trebui să le îngăduie celor săraci să plătească sume mari, la care se angajează. După ce un om I-a consacrat Domnului o anumită sumă de bani, simte că aceasta este sfinţită pentru un scop sacru. Acest lucru este adevărat şi de aceea ar trebui ca fraţii noştri predicatori să fie bine informaţi de la cine acceptă sumele care urmează să fie date.

Fiecare membru al diferitelor familii din comunităţile noastre, dintre cei care cred adevărul, poate juca un rol în înaintarea lui, adoptând cu inima deschisă principiul dăruirii sistematice. "Fiecare din voi să pună deoparte [ fiecare singur, acasă] , ... ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu." Povara de a-i îndemna şi a-i stimula pe oameni să dea din mijloacele lor nu a fost lucrarea pe care Dumnezeu a avut-o în vedere pentru pastorii Săi. Responsabilitatea ar trebui să apese asupra fiecărui om care se bucură de credinţa în adevăr. "Fiecare din voi să pună deoparte ce va putea, după cum a prosperat." Fiecare membru al familiei, de la cel mai vârstnic până la cel mai tânăr, poate lua parte la această lucrare de dăruire.

Jertfele copiilor mici pot fi primite de Dumnezeu şi plăcute Lui. Valoarea jertfei este hotărâtă de spiritul în care sunt făcute darurile. Cei săraci, urmând regula apostolului şi punând deoparte o mică sumă în fiecare săptămână, ajută la îmbogăţirea vistieriei, iar darurile lor sunt pe deplin acceptate de Dumnezeu; căci ei fac sacrificii la fel de mari, ba chiar mai mari decât fraţii lor mai bogaţi. Planul de dăruire sistematică se va dovedi un mijloc de apărare al fiecărei familii împotriva ispitelor de a cheltui bani pentru lucruri nefolositoare; şi se va dovedi o binecuvântare mai ales pentru cei bogaţi, păzindu-i de a-şi îngădui extravaganţa.

În fiecare săptămână, pretenţiile lui Dumnezeu de la fiecare familie sunt reamintite de fiecare membru al ei care împlineşte în întregime planul; şi, refuzându-şi vreun lucru de prisos pentru a avea mijloace pe care să le pună în vistierie, asupra inimii se imprimă lecţii valoroase despre tăgăduirea de sine pentru slava lui Dumnezeu. O dată pe săptămână, fiecare este adus faţă în faţă cu rezultatele din săptămâna care a trecut, venitul pe care l-ar fi putut avea dacă ar fi fost econom şi mijloacele pe care nu le are din cauza îngăduinţei faţă de propriile slăbiciuni. Conştiinţa lui este strunită, ca să spunem aşa, înaintea lui Dumnezeu, şi aceasta fie că-l va lăuda, fie că-l va acuza. El învaţă că, dacă se bucură în continuare de pace sufletească şi de favoarea lui Dumnezeu, trebuie să mănânce, să bea şi să se îmbrace spre slava Sa.

A da sistematic şi cu generozitate conform planului este un lucru care ţine deschisă uşa inimii. Ne punem în legătură cu Dumnezeu pentru ca El să ne poată folosi ca pe nişte canale prin care darurile Lui să se poată revărsa către toţi. Cei săraci nu se vor plânge de planul dăruirii sistematice, deoarece acesta nu-i va solicita prea tare. Ei nu sunt neglijaţi şi trecuţi cu vederea, ci favorizaţi prin aceea că joacă un rol, fiind împreună lucrători cu Hristos, şi vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu la fel ca şi cei bogaţi. În procesul de a pune deoparte puţinul de care se pot lipsi, ei îşi tăgăduiesc eul şi cultivă generozitatea inimii. Ei se educă pentru a face fapte bune şi împlinesc cu tot atât de multă eficienţă intenţia lui Dumnezeu în planul de dăruire sistematică precum cei mai avuţi, care dau din prisosul lor.

În zilele apostolilor, oamenii mergeau pretutindeni predicând adevărul. Erau ridicate noi comunităţi. Dragostea şi zelul lor pentru Hristos i-au împins la fapte caracterizate de mari renunţări şi sacrificii. Multe comunităţi ale celor veniţi dintre neamuri erau foarte sărace; cu toate acestea, apostolul declară că sărăcia lor lucie a dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Darurile lor se revărsau dincolo de capacitatea lor de a dărui. Oamenii şi-au pus vieţile în primejdie şi au suferit pierderea tuturor lucrurilor de dragul adevărului.

Apostolul sugerează că prima zi a săptămânii ar fi momentul potrivit de a analiza căile providenţei şi prosperitatea căpătată şi, în frică de Dumnezeu, cu adevărată recunoştinţă a inimii pentru binecuvântările revărsate de El, de a hotărî, conform planului conceput de El, cât Îi va fi dat înapoi.

Dumnezeu intenţionează ca exercitarea generozităţii să se facă absolut voluntar, nefiind influenţată nici măcar de apelurile elocvente menite să trezească compasiunea. "Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu." El nu are plăcere să-şi împrospăteze trezoreria cu valori dăruite cu de-a sila. Inimile loiale ale poporului Său, bucurându-se în adevărul mântuitor pentru acest timp, prin iubirea şi recunoştinţa faţă de El pentru această lumină preţioasă, vor fi deschise şi nerăbdătoare să ajute cu mijloacele lor la trimiterea adevărului către alţii. Cea mai potrivită cale de a ne arăta dragostea faţă de Răscumpărătorul nostru este de a oferi daruri pentru a aduce suflete la cunoştinţa adevărului. Planul de răscumpărare a fost aplicat absolut de bunăvoie de către Mântuitorul nostru, şi scopul lui Hristos este ca întreaga noastră generozitate să se arate prin daruri de bunăvoie.